În pragul Zilei Europei, Centrul de Educație Patriotică din cadrul Gimnaziului ,,Anton Bunduchi” din satul Buțeni, r-l Hîncești a devenit gazda unui eveniment de anvergură consacrat valorilor europene. Baza evenimentului a devenit o expoziție de imagini, publicații tematice și exponate ce reprezintă cultura, istoria și tradițiile unor țări europene cu care neamul nostru, în diferite perioade istorice a format alianțe, consolidând forțele întru apărarea creștinătății.
La eveniment au participat membrii Asociațiilor Obștești ,,Credință Patiei” și ,,Tradiții Militare”. Tematica întrunirii le-a fost dezvăluită elevilor de către organizatorii expoziției: dl Pintilii Gîrleanu, directorul gimnaziului, dl Simion Carp, președintele AO ,,Tradiții Militare”, dl Mihai Beșleagă, conducător al cercului de elevi.
Galeria de imagini a inclus tradițiile diferitor țări, printre care: România, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Elveția, Italia, Spania, Anglia, Franța, Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Germania etc. În urma discuțiilor interactive cei prezenți au ajuns la concluzia că printre țările ce își promovează consecvent tradițiile, se numără: Anglia, Franța, România. Iar la capitolul ,,Educația patriotică a tinerei generații”, pe prima poziția se plasează Polonia.Ulterior, elevii ghidați de doamnele Maria Bunduchi și Tatiana Barcari au prezentat un buchet de melodii. Întrunirea s-a încheiat cu prestația elevilor pe versurile lui Nicolae Dabija, care au devenit testament pentru toți conaționalii noștri și care îndeamnă să nu ne uităm valorile naționale, odată ce suntem parte a marii familii europene – ,,Cât trăim pe-acest pământ mai avem un lucru sfânt…”.
Articole recente
- Donație de carte
- Urmărirea informativă a etnicilor polonezi de către organele represive sovietice pe teritoriul RSSM
- Ion Coropcean – Felicitări Academiei Militare și recunoștință dlui doctor Semion Carp! Știință ne face mai puternici!
- Acțiune comemorativă
- „O dramă a oamenilor care mai așteaptă”. Istoriile tragice ale soldaților din războiul de pe Nistru, care sunt dați dispăruți fără veste până astăzi