Written by 10:00 Evenimente

Recital-concurs de poezie „Ştefan cel Mare şi bătălia de la Vaslui în opera autorilor clasici şi contemporani din spaţiul românesc”

Pe data de 10 ianuarie 2016 în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei a avut loc un recital-concurs de poezie „Ştefan cel Mare şi bătălia de la Vaslui în opera autorilor clasici şi contemporani din spaţiul românesc”. Evenimentul a fost organizat de Academia „Ştefan cel Mare” în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie şi Asociaţia Obştească „Tradiţii Militare” cu prilejul aniversării a 541 de ani de la victoria de la Vaslui a Domnitorului Moldovei şi a avut menirea de a sensibiliza tînăra generaţie cu istoria neamului nostru, spiritul naţional, cunoaşterea şi respectul personalităţii glorioase a domnitorului Ştefan cel Mare, care a luptat pentru libertate, ţară şi neam. Circa treizeci de copii din diferite instituţii de învăţămînt liceal şi gimnazial din capitală au participat la acest recital-concurs al poeziei patriotice. Juriul a fost format din cinci membri: Aurelia Corneţchi, director-adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei; Ion Tentiuc, şeful secţiei Arheologie şi Istorie Antică a Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei; Elena Carp, şef serviciu împrumut de publicaţii al Bibliotecii Naţionale; Diana Cebotari, lector superior universitar al Centrului formare pentru integrare europeană şi cooperare poliţienească internaţională al Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare”; Ina Balan, lector superior universitar al Centrului comunicare profesională şi limbi moderne al Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare”. Pe locul I s-au plasat fraţii Nicu şi Bogdan Glavan (Liceul „Mihai Viteazul”), locul II – Veronica Burbulea (Liceul „Ion Creangă”), locul III – Anastasia Roşu (Liceul „Universul”). Pentru expresivitate, talent oratoric, artistism, tenacitate, originalitate şi curaj, juriul a distins cu diplome şi premii următorii participanţi: Nicolae Odagiu, Gheorghe Argint, Aurelia Rusu, Simion Grati, Ion Cazacu şi Maxim Osadcii. Pentru participare şi manifestare a spiritului patriotic fiecare concurent a primit diplomă şi premiu.
Close