Written by 11:31 Evenimente

Pentru merite

În ajunul sărbătorilor naţionale mai mulţi elevi ai Gimnaziului „Anton Bunduchi” din satul Buţeni, raionul Hînceşti au fost menţionaţi cu Diplome de Onoare pentru promovarea valorilor şi tradiţiilor autohtone. Pe parcursul vacanţei de vară copiii s-au dedicat activităţilor de antrenament, de organizare şi desfăşurare a reconstituirilor istorice, s-au implicat activ în competiţii sportive consacrate Eroilor neamului căzuţi în războiul de la Nistru din 1992 şi alte evenimente tematice. Diplomele au fost decernate într-o atmosferă solemnă de către primarul localităţii dl Ion Harbuz şi de către preşedintele Asociaţiei „Tradiţii Militare” dl Simion Carp. Adiţional, tinerii au primit şi câte o carte pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele la capitolul istoria neamului şi conaţionalii care şi-au jertfit viaţa apărând valorile naţionale.
Close