La 23 decembrie curent, în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI a avut loc ziua uşilor deschise, cu ocazia căreia a fost lansată o expoziţie de carte, care constituie rezultatul muncii depuse de cadrele ştiinţifico-didactice, studenţii, masteranzii şi doctoranzii acestei instituţii.
Rezultatele investigaţiilor ştiinţifice expuse în cadrul expoziţiei sunt cunoscute în republică şi dincolo de graniţele ei, fiind reflectate în proiecte de legi deja adoptate, cum ar fi Codul penal, Codul de procedură penală, Codul contravenţional, Codul civil şi Codul de procedură civilă, precum şi într-un şir de publicaţii cu caracter ştiinţifico-practic în domeniul dreptului. De asemenea, personalul ştiinţifico-didactic al instituţiei a desfăşurat o muncă de pionierat la elaborarea manualelor şi a materialelor didactice autohtone de drept penal, procedură penală, criminalistică, drept execuţional-penal, criminologie, activitate specială de investigaţii, teorie generală a dreptului, drept constituţional, drept administrativ, drept financiar, drept bancar, drept civil, dreptul mediului etc., care sunt utilizate în domeniul instruirii universitare şi cercetării nu doar în cadrul Academiei, dar şi în alte instituţii de învăţământ.
Doar în perioada anilor 2007-2014, personalul ştiinţifico-didactic al Academiei a elaborat peste 2000 de lucrări şi publicaţii ştiinţifice, dintre care manuale de specialitate, monografii, culegeri de materiale cu caracter didactic şi ştiinţific, articole, comunicări şi teze la conferinţe şi reviste ştiinţifice de profil. Au văzut lumina tiparului materialele mai multor conferinţe ştiinţifico-practice dedicate unor probleme deosebit de actuale, precum: prevenirea şi combaterea diferitor manifestări ale criminalităţii la nivel naţional şi internaţional; protecţia juridică a valorilor culturale; asigurarea protecţiei şi securităţii persoanelor implicate în procesul penal; evaluarea şi prevenirea riscurilor la care sunt expuşi angajaţii organelor afacerilor interne; asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în timpul manifestărilor cu caracter de masă (cu elucidarea problemelor din perioada protestelor ce au avut loc la 9 aprilie 2009) etc.
Într-o perioadă scurtă de timp s-au afirmat în plan ştiinţific un număr impunător de doctoranzi, în special cei care fac parte din corpul profesoral-didactic al acestei instituţii, prin abordarea unor subiecte deosebit de importante pentru subdiviziunile MAI, precum şi pentru alte organe de drept care au menirea de a contracara criminalitatea şi a menţine ordinea publică. Numai în ultimii cinci ani au fost elaborate şi susţinute peste 30 de teze de doctorat la specialităţile drept penal şi drept public.
Un loc aparte în cadrul expoziţiei le-a revenit celor două volume de carte: „Prizonieri de război, istorie în documente (lagărele RSSM)”, autorii căreia sunt Ion Varta, dr. în istorie, conf. univ. şi Simion Carp, dr. în drept, conf. univ. Aceste volume au fost editate în cadrul unui proiect de cercetare cu caracter istorico-juridic, realizat de Academia „Ştefan cel Mare” a MAI şi Serviciul de Arhivă de Stat în urma investigării documentelor de arhivă în care se conţin informaţii cu privire la deţinerea pe teritoriul fostei RSSM a prizonierilor celor de Al Doilea Război Mondial. Este vorba despre o cifră impunătoare de peste 16 mii de prizonieri – cetăţeni ai 24 de ţări: Germania, Ungaria, Austria, România, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ucraina, Bulgaria etc.
Articole recente
- Donație de carte
- Urmărirea informativă a etnicilor polonezi de către organele represive sovietice pe teritoriul RSSM
- Ion Coropcean – Felicitări Academiei Militare și recunoștință dlui doctor Semion Carp! Știință ne face mai puternici!
- Acțiune comemorativă
- „O dramă a oamenilor care mai așteaptă”. Istoriile tragice ale soldaților din războiul de pe Nistru, care sunt dați dispăruți fără veste până astăzi