Încălcarea drepturilor de Proprietate Intelectuală de către autoritățile sovietice

Încălcarea drepturilor de Proprietate Intelectuală de către autoritățile sovietice

Carp Simion,

ORCID ID: https://orcid.org/0000-0003-4772-8325

Academy „Stefan cel Mare” of the Ministry of Internal Affairs, Republic of Moldova

Pilat Sofia,

ORCID ID: https://orcid.org/0000-0002-1517-8886

Academy „Stefan cel Mare” of the Ministry of Internal Affairs, Republic of Moldova

Rezumat. Prezentul articol științific este dedicat studiului evoluției instituției dreptului de proprietate intelectuală, precum și încălcării acestor drepturi de către autoritățile sovietice. Au trecut peste trei decenii de la prăbușirea URSS, eveniment care a oferit posibilitatea multor popoare să-și obțină independența și să pornească procesul de implementare a normelor și valorilor democratice.

Această perioadă de tranziție s-a dovedit a fi mult mai dificilă pentru fostele republici unionale, care au devenit state suverane. Exponenții regimului totalitar comunist au întreprins o mulțime de acțiuni distructive pentru a bloca parcursul democratic al acestor state, urmărind scopul de a reconstitui imperiul sovietic care s-a destrămat. Centrul de coordonare a tuturor acțiunilor subversive s-a aflat permanent în Federația Rusă.

Cuvinte-cheie: propagandă, imperiu sovietic, bolșevici, ideologie comunistă, imperiu sovietic, proprietate intelectuală, nazism, brevet de invenție.

Introducere

Pe parcursul perioadei de tranzacție, au fost declanșate războaie de agresiune, au fost infiltrați agenți secreți în componența guvernelor republicilor ex-sovietice, s-au întreprins multiple tentative de corupere a unor persoane politice pentru a le menține sub control etc. Treptat s-a reușit crearea unei vaste rețele propagandistice, prin intermediul căreia se denatura adevărul istoric și se propaga ideea necesității renașterii fostului imperiu sovietic. Prin diverse mijloace au fost transmise informații precum că în timpul URSS nivelul de trai al oamenilor era mai bun, drepturile cetățenești se respectau cu strictețe, se asigurau locuri de trai în edificii nou construite, toți aveau locuri de muncă, acces la învățătură, cultură, ocrotire a sănătății, condiții de odihnă, sport etc.

Totodată, în respectiva perioadă se fac declarații precum că erau ocrotite mamele și copiii, iar bătrânii asigurați cu pensii. Printre succesele remarcabile atribuite regimului sovietic de către propagandiști, se numără rezultatele remarcabile obținute în domeniul științei și dezvoltării tehnologiilor inovative, astfel: ,,Astăzi, șampania Sovetskoye, vodca Stolichnaya, ciocolata Alyonka dar și alte mărci provoacă nostalgie pentru mulți ruși. În medie, circa 65% dintre respondenții unui sondaj al Centrului Levada din Rusia au zis că regretă căderea Uniunii Sovietice”¹.

Sondajul constituie o reflecție a situației din Federația Rusă, dar nu și din republicile ce și-au obținut independența de URSS.

De remarcat este faptul precum că, mijloacele de propagandă din Federația Rusă ocolesc problemele ce se referă la metodele de tortură aplicate de către regimul totalitar comunist împotriva reprezentanților diferitor popoare, despre deportări și foamea organizată artificial, despre așa-numita luptă cu ,,prejudecățile” și promovarea ateismului. Nu vorbesc despre faptul că puterea sovietică a forțat țăranii să-și predea pământurile, utilajele și animalele, înființând gospodării colective, nu amintesc despre rechiziția prin cote obligatorii a cerealelor, produselor alimentare, despre exterminarea intelectualității, despre internarea forțată în instituții psihiatrice a oamenilor sănătoși. Despre faptul că politicile în domeniul dreptului penal erau orientate spre înlăturarea oponenților și persoanelor neloiale, iar drepturile fundamentale ale omului erau încălcate flagrant. Nu scriu despre situația populației ce era subordonată ideologic și obligată să-și remodeleze conștiința în contextul desființării proprietății private și reorganizării sistemul de cultură și de educație în stil comunist. Nu amintesc de faptul că propaganda sovietică manipula publicul prin diverse metode pentru ai face docili autorităților sovietice.

La fel, amintim și faptul precum că în timpul regimului totalitar comunist se ducea o luptă aprigă cu așa-numiții reprezentanți ai burgheziei și cu elementele contrarevoluționare. Pe acest fundal erau elogiați bolșevicii ca eliberatori ai poporului de sub jugul țarist. Totodată, pentru a menține sub control masele populare, propagandiștii bolșevici, lucrau cu diferite categorii de persoane, identificând subiecte ce prezentau interes pentru anumite grupuri.

Prin urmare, tinerilor pasionați de aeronautică li se prezentau documente din cele mai vechi timpuri ce confirmau faptul că regimul țarist a persecutat oameni înzestrați cu talent, doar pentru că aceștia au prezentat publicului aparate de zbor inventate de ei. Câteva exemple sunt oferite și în lucrarea autorului sovietic A. Pozdnev care menționează precum că: ,,În unul din documentele emise în perioada lui Ioan cel Groaznic, s-a păstrat informația cu privire la pedeapsa aplicată unui țăran șerb, de pe moșia fiului boierului Lupatov în care se menționa precum că: „Omul nu e pasăre și nu are aripi. Dacă omul își prinde aripi singur, atunci el luptă împotriva naturii sale și asta nu vine de la Dumnezeu ci de la forțe necurate”. Anume pentru această legătură cu spiritele necurate, inventatorului să i se taie capul, iar corpul acestui câine păcătos să fie aruncat la porci pentru a fi devorat, iar invenția lui, care a fost creată cu ajutorul forțelor necurate să fie arsă după ce se va încheia liturghia”².

În continuare același autor descrie situația inventatorilor din Franța, oferind exemplul fraților Montgolfier, care au fost apreciați în anul 1873, după lansarea balonului zburător inventat de ei: ,,În prezența regelui Ludovic al XVI-lea sub acordurile fanfarei însoțite de salve de tun, balonul vopsit în diferite culori s-a ridicat în aer cu ajutorul unui mangal legat cu funii de el. Regele a rămas foarte mulțumit de eveniment. A oferit inventatorilor decorații și titlu de nobil. Pe blazonul fraților Montgolfier a apărut o maximă latină „Sic itur ad astra” care în traducere suna în felul următor: „Deci mergem la stele”. Pe când în Rusia în anul 1874 a fost emis un decret în care se menționa: „Pentru a preveni incendiile și alte nenorociri care pot fi provocate de către baloanele umplute cu diferite gaze, sau din cauza mangalului legat de ele, se interzice ca asemenea instalații să fie lansare în aer. Cei care vor fi prinși, vor plăti amendă 25 de ruble…”. După cum vedem atitudinea guvernării ruse față de aeronautică s-a „îmbunătățit vizibil” – în loc de ardere pe rug, executarea prin sfâșiere în patru, blestem și excomunicare, s-a păstrat în lege doar amenda”³.

În România ,,Legea presei și publicațiilor din data de 13 aprilie 1862, promulgată în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza este primul act normativ care a reglementat dreptul de autor pe teritoriul țării noastre. Legea reglementa aspecte care priveau dreptul de autor, respectiv recunoștea scriitorilor, compozitorilor și creatorilor de opere literare și artistice dreptul de a beneficia de pe urma creațiilor lor ca de o proprietate. Actul normativ menționat supra, acorda protecție operelor pe timpul vieții autorilor și reglementa transmiterea drepturilor pentru o perioadă de 10 ani de la data decesului autorului”⁴.

Din cele menționate anterior, constatăm precum că, în Uniunea Sovietică prioritare erau proiectele de edificare a normelor de drept penal care permiteau regimului totalitar comunist să elimine din societate persoanele inconvenabile. În același timp ziarele, cărțile, radioul ofereau informații cu privire la ,,succesele” obținute de regim, evitând să menționeze că democrația, valorile culturale, valorile naționale au fost înlocuite cu ideologia comunistă. Evident, că în asemenea condiții în funcții de conducere erau promovate persoane dubioase care manifestau loialitate regimului: ,,E o prostie mare! Strigă Lenin. Orice muncitor poate ajunge ministru după ce va învăța meseria asta câteva zile. Nu e nevoie de nici o capacitate deosebită. Nici nu trebuie să te pricepi la mecanismul de funcționare a mașinii de stat. Funcția asta o vor îndeplini specialiștii care vor trebui să lucreze pentru noi”⁵.

Ghidându-se de acest îndemn a lui Lenin autoritățile sovietice încălcau cu ușurință normele de drept. Nu erau protejate nici drepturile de proprietate intelectuală. Un exemplu elocvent în acest sens, ar fi felul în care aceștia au început să producă Șampanie, băutură ce își are originea din regiunea Champaghe din Franța: ,,Șampania sovietică, „Sovetskoye Shampanskoye”, a început să fie produsă la sfârșitul anilor 1920 ca alternativă ieftină, accesibilă clasei muncitoare. În anul 1936, guvernul sovietic a început o campanie de producție în masă de vin spumant, dorind, astfel, să aibă la dispoziție un milion de sticle în câțiva ani. Planul era extrem de ambițios având în vedere că undeva între 5 și 8 milioane de oameni își pierduseră viețile ca urmare a foametei care avusese loc cu doar câțiva ani înainte. Pentru a putea realiza planul ambițios al lui Stalin, Rusia trebuia să poată produce în masă, lucru pe care metoda tradițională de fermentare în sticlă nu îi permitea. Realizarea planului și popularizarea produsului în Uniunea Sovietică s-a datorat în mare parte invenției enologului Anton Frolov-Bagreyev, care, la rândul său, a decis să mute procesul de fermentare din sticlă în rezervor. Un proces care ar fi durat un an a fost transformat într-un proces de o lună, chiar dacă produsul final era de o calitate mai slabă. Milioane de sticle de șampanie au fost produse de-a lungul anilor, devenind în final un simbol al propagandei partidului, care ar fi dorit să prezinte succesul șampaniei drept un miracol economic în timp ce rafturile magazinelor rămâneau din păcate goale”⁶.

În timpul celui de al II-lea Război Mondial, inginerii sovietici au primit misiunea de a oferi Armatei Sovietice tehnică militară performantă. Unii dintre acești inventatori au plagiat modele străine de avioane pornind să le producă pe bandă rulantă în URSS. Din această cauză au fost cazuri când militarii Armatei Sovietice au deschis foc asupra lor, confundându-le cu cele germane. Asemenea incidente s-au întâmplat cu avionul inventat de Pavel Suhoi ,,SU-2”: ,,În care a fost implicat celebrul aviator – Alexandr Pokrîșkin. În toate cărțile, în dicționare și enciclopedii se menționează că în timpul războiului, el a doborât 59 avioane ale inamicului. Însă, pe contul lui mai este încă un avion al 60-lea, care în realitate a fost primul doborât. El își amintea despre acest incident spunând: „Privesc spre cer: din partea soarelui zboară un grup de avioane. Iată vin multașteptatele! Bombardierele zboară în unghi puțin mai departe de aerodrom. Chiar dacă soarele îmi bătea în ochi, eu am observat că avioanele sunt de un model necunoscut, păreau stranii: cu un motor, cabina pilotului și a navigatorului-țintaș fiind unite împreună. Eu îmi îndrept avionul spre ele și mă apropii de unul din margine. Am deschis foc! O rafală scurtă și văd că am nimerit. Însă, din cauza că m-am apropiat prea mult de el, valul de aer de la motorul lui m-a aruncat într-o parte. Schimbând brusc cursul avionului privesc la ei de sus și –ce grozăvie! Văd pe aripile lor stele roșii. Sunt ai noștri! L-am doborât pe unul de-al nostru! Din fericire nu au fost victime. Totul s-a întâmplat din cauza că în cer au apărut avioane noi SU-2, care piloților din regimentul lui Pokrîșkin nu le-au fost demonstrate. Au apărut oameni în acea perioadă care i-au „fabricat un dosar penal” lui Pokrîșkin. „Anchetatorii m-au încolțit ca răpitoarele”, își amintea el pe urmă. Din fericire s-au găsit oameni onești și viteji care au apărat pilotul”⁷.

În asemenea situații au nimerit și alți militari sovietici. Ulterior, în manualele de istorie editate în URSS au fost publicate informații precum că unele modele de tehnică militară și armament oferite de SUA și Anglia, Armatei Sovietice în calitate de ajutor militar pentru a lupta împotriva nazismului, au fost inventate de specialiști sovietici. După înfrângerea Germaniei naziste în cel de al II-lea Război Mondial, trupele sovietice au trimis la Moscova în calitate de „pradă de război” loturi de documente secrete ce se refereau la noile tehnologii inventate de către cercetătorii științifici din Germania și din alte țări. În baza lor specialiștii sovietici au reușit să obțină performanțe în anumite domenii.

În calitate de învingători în război, conducerea URSS și-a permis abuzuri față de reprezentanții țărilor ce au luptat împotriva sa, încălcându-le drepturile de proprietate intelectuală. În una din indicațiile strict secrete Nr. 52/3477 semnată pe data de 19 aprilie 1948 de Locțiitorul Direcției Principale a MAI URSS pentru prizonierii de război și persoanele civile internate, general-locotenentul Kobulov se solicita de la conducerea ministerelor republicilor unionale, autonome și conducerea lagărelor pentru prizonierii de război să acorde o atenție deosebită: ,,depistării printre prizonierii de război a specialiştilor de înaltă calificare pentru ai transfera ulterior să activeze în domeniul economiei sovietice. În unele cazuri prizonierii de război şi persoanele internate nu divulgau informația despre specialitatea lor. Recent printre prizonierii de război a fost depistat un asemenea specialist – doctor în ştiinţe tehnice, membru-corespondent al academiei de ştiinţe din Germania, care este deținător a peste 100 brevete de invenții. El a fost identificat şi impus să lucreze pentru URSS. Doar astfel statul nostru va produce utilajul necesare pentru a relansa industria și dezvolta economia. Suntem convinși că printre prizonierii de război şi persoanele civile internate sunt specialişti ce pot activa în diferite domenii. Sarcina de bază este de ai deconspira şi de ai obliga să lucreze în favoarea ţării noastre”⁸.

În publicațiile autorilor contemporani se menționează precum că brevetul de invenție: ,,Reprezintă dreptul exclusiv acordat asupra unei invenții. Acesta poate fi un produs sau un proces care furnizează noi modalități de a face ceva, sau oferă noi soluții tehnice unei probleme”⁹. Aceiași autori afirmă și faptul precum că: ,,Drepturile inerente proprietății intelectuale sunt drepturile acordate de către stat persoanelor cu privire la creația lor intelectuală. Una din principalele caracteristici ale drepturilor proprietății intelectuale este acordarea dreptului exclusiv autorului asupra creației sau invenției sale pentru o anumită perioadă de timp. Legea relevantă a fiecărei țări în parte explică pașii care trebuie întreprinși pentru protecția anumitor proprietăți intelectuale.

Drepturile proprietății intelectuale pot fi divizate în două categorii majore: 1) Dreptul de autor și drepturi conexe; 2) Drepturile proprietății industriale”¹⁰.

De remarcat că, regimul totalitar sovietic a exploatat la maxim atât munca prizonierilor de război, cât și potențialul intelectual al savanților din țările ocupate: ,,În unsprezece din cele cincisprezece țări învecinate, Moscova a impus noi guverne, complet aservite ei”¹¹. Este evident și faptul că sovieticii denaturau adevărul istoric și prezentau invențiile străine drept realizări ai savanților din URSS. Nu poate exista o expresie mai clară a naționalismului rus triumfător. Rușii, nu ucrainenii, nu bașkirii, sunt marele popoare care au eliberat mai întâi popoarele Uniunii Sovietice, apoi întreaga lume. Ei rușii, sunt cei care conduc lumea în orice domeniu. Ei au fost primii care au cunoscut folosirea furnalelor, care au cunoscut dinamita, care au descoperit penicilina. Ei sunt cei care au inventat combina agricolă, avionul cu reacție și radarul, primii care au descoperit planeta Venus, meteoriții și Antarctica, primii care studiază viața plantelor pe planeta Marte. Ei construiesc cel mai mare telescop din lume, ei publică mai multe cărți decât orice altă țară din lume etc.

Tema principală a ,,patriotismului sovietic” este insistența neîncetată asupra grandorii rusești, demonstrată în trecut împotriva opresiunii țariste mulțumită astăzi guvernului comunist. În primul și în primul rând, acesta este o realizare rusească.

Celelalte popoare ale Uniunii Sovietice trebuie să-i iubească pe eliberatorii sovietici, să fie mândre de realizările Rusiei și să-și evalueze propriile tradiții și vieți naționale în măsura în care sunt un rezultat direct al colaborării și influenței rusești asupra propriei istorii. Rusia este aceea care le-a adus cultura. Rusia este cea care le-a eliberat. Această direcție de propagandă găsește, bineînțeles, o rezonanță largă printre rușii înșiși. Puterea neîmblânzită demonstrată de ei în ultimul război, sunt mărturia acestui lucru. În mințile multor ruși născuți și crescuți sub comunism, rusismul și comunismul au devenit sinonime”¹².

Cele menționate mai sus, ne oferă posibilitate să acumulăm mai multă informație despre impactul propagandei sovietice. După cum vedem printre rezultatele ,,remarcabile” obținute de savanții sovietici figurează și descoperirea penicilinei pe când comunitatea internațională cunoaște că cercetătorii străini – Alexander Fleming, Howard Florey și Ernst Chain în anul 1945 au primit ,,Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină, pentru ,,descoperirea penicilinei și a acțiunii ei terapeutice în diverse boli infecțioase”¹³.

Faptul că unii pseudo savanți din URSS își atribuiau invenții străine a provocat nemulțumiri peste hotarele țării. În acest context, pentru a nu permite ca cetățenii sovietici să pună la îndoială valoarea și autoritatea inventatorilor sovietici, la comanda regimului comunist au fost tipărite o mulțime de cărți în care erau glorificate persoanele vizate în scandaluri. Totodată, propagandiștii au identificat câțiva savanți din rândul celor asociați cu bolșevicii pe care au început ai victimiza declarând că anumite persoane de peste hotare le-au plagiat invențiile. În acest sens, cap de afiș a devenit savantul rus A.S. Popov, pe care autoritățile sovietice îl prezentau drept inventator al radiotelegrafiei. În biografia acestuia un loc important îl ocupa informația cu privire la participarea lui la acțiuni de protest împotriva guvernării țariste. Astfel, ,,Pe data de 31 decembrie 1905 (st. vechi) între Popov, care apăra drepturile civile ale studenților și ministrul afacerilor interne a avut loc un nou conflict. Popov era epuizat. Ajuns acasă s-a simțit rău și în aceeași zi genialul inventator s-a stins din viață, decedând în urma unui atac vascular. Acesta avea doar 49 de ani”¹⁴.

Propaganda sovietică declara că A.S. Popov este inventatorul radiotelegrafiei și a radioului. Autorii sovietici făceau o strânsă legătură între invenția lui A.S. Popov și Revoluția socialistă din anul 1917. În cărțile editate de ei se menționa precum că: ,,În măreața zi de 7 noiembrie 1917 stația radio de pe crucișătorul „Aurora” anunța toată lumea despre faptul că în Rusia puterea a fost preluată de către popor. Personal Vladimir Ilici Lenin a semnat primele radiograme istorice: „Tuturor, tuturor” – despre formarea Guvernului sovietic, despre pace, despre preluarea de către țărani a pământurilor ce aparțineau moșierilor. Tot el a semnat și primele decrete cu privire la dezvoltarea radioului în statul Sovietic. Specialiștii sovietici în radiotelegrafie au reabilitat onoarea lui Popov și au reușit să obțină noi succese demonstrând lumii cât de mult a reușit să avanseze țara noastră în acest domeniu”¹⁵.

Dorind să-și demonstreze loialitatea față de regimul totalitar comunist, autorii sovietici elogiau conducerea politică și glorificau neîntemeiat realizările puterii sovietice. Evident: ,,…cei care ar fi îndrăznit să încalce regulile jocului politic prin menționarea unor proiecte ratate sau abandonate (economice, militare, sociale, culturale etc.) își puneau în pericol propria viață și creau probleme pentru membrii familiilor lor”¹⁶.

Astfel :„Scriitorul care scrie un roman despre munca în colhozuri primeşte Premiul Stalin. Cel care scrie doar despre frumuseţea naturii este chemat să dea socoteală pentru lipsa semnificaţiei sociale a cărţii sale”¹⁷.

În asemenea condiții, cercetătorii editau lucrări, doar la comandă politică. Unele cărți au fost dedicate lui A.S. Popov, în care acesta era martirizat pentru că ar fi fost prigonit de către regimul țarist din cauza viziunilor sale politice, iar invenția lui chipurile a fost plagiată de străini tot din cauza guvernării ruse, care a ignorat realizările savantului, prin urmare: ,,Atenția lor era îndreptată în afara hotarelor țării, unde în acea perioadă dezvolta afacerea sa profitabilă autointitulatul inventator Marconi, care a reușit să obțină o patentă pe seama invenției lui Popov, să adune profit de milioane și să declare cu cinism în toată lumea că el deține prima poziție în lume în acest domeniu. Un altfel de om era Popov, care într-adevăr a inventat radiotelegrafia și nicidecum nu putea fi comparat cu acest afacerist”¹⁸.

Pentru a clarifica lucrurile analizăm opinia altor autori care au constatat că: ,,Descoperirea științifică pe baza căreia s-a dezvoltat radiotelegrafia a fost teoria electromagnetismului (electrodinamica clasică), creată de James Clerk Maxwell, în anul 1864. Cu toate că de existența și de propagarea undelor electromagnetice erau preocupați mulți savanți, primul care a reușit o demonstrație concludentă a fost un elev al lui Helmholtz – Henrich Hertz (1857-1894). El a reușit să aducă dovada propagării undelor electromagnetice. Primul rezultat a fost obținut din întâmplare, dar, așa cum remarca Pasteur, întâmplarea favorizează numai mințile pregătite s-o recepteze. Prin anul 1894 fizicienii din mai multe țări au repetat experiențele lui Hertz și, perfecționându-le, au descoperit lucruri noi. La data de 1 iunie 1894, Oliver Lodge a ținut o conferință la Royal Institution, intitulată „Opera lui Hertz și a unora dintre succesorii săi”. Lodge arăta că rezultatele lui Hertz puteau fi îmbunătățite”¹⁹.

Aceeași autori trec în revistă adevăratele merite ale savantului rus Popov afirmând că: ,,Lucrarea lui Lodge a avut mare răsunet și a inspirat pe mulți savanți din întreaga lume. În Rusia, la Kronștadt unde era cartierul general al marinei ruse, un profesor de fizică, A.S. Popov (1859-1905) a început să cerceteze problemele practice legate de detectarea furtunilor electrice. Pentru a verifica faptul că descărcările electrice din atmosferă au un caracter oscilant, în anul 1894 i-a venit ideea să le studieze de la distanță, cu ajutorul unui detector Lodge. Pentru a mări sensibilitatea detectorului, el l-a legat la o tijă metalică, verticală, lungă, adică la ceea ce urma să fie o antenă receptoare. Mai târziu, probabil începând din anul 1896, el a început să facă încercări de transmitere a semnalelor la distanțe de la 1 la 5 km. În urma unei conferințe în care dovedea inventarea radioului, a devenit erou național. Dar, ca și alte descoperiri făcute în Rusia țaristă, nici aceasta nu a căpătat o aplicație practică imediată, rămânând, de fapt, fără nici o utilizare. În același timp, lucrarea lui Lodge a atras atenția tânărului Marconi, în vacanța sa de vară din anul 1894. Marconi avea 20 de ani și era un mare pasionat de electricitate. În anul 1895, cu multă ingeniozitate, îndemânare și perseverență, Gugliemo Marconi a reușit să reproducă experiențele predecesorilor săi, le-a îmbunătățit. Chiar și cu aparatul său primitiv el a reușit să dovedească, în septembrie a anului 1895 că într-adevăr undele pot ocoli dealurile. La data de 2 iunie 1896, a fost întocmit patentul „Improvement in Transmitting Electric Impulsed and Signales and in Apparatus Therefore”. Este prima lucrare publicată asupra folosirii undelor hertziene pentru comunicații. Demonstrațiile s-au făcut în anul 1896 și 1897, la Royal Navy, la ele au asistat și oaspeți din alte țări”²⁰.

Reieșind din cele menționate supra, avem ocazia să urmărim cât de mult efort trebuia depus pentru a patenta o invenție în perioada de referință. Ulterior, inventatorul Marconi s-a confruntat cu probleme din cauza că în luptă pentru patentă s-a avântat și savantul Oliver Lodge: ,,Amărăciunea lui Lodge pentru că prioritatea în dovedirea propagării undelor electromagnetice i s-a atribuit lui Hertz a devenit și mai mare când a înțeles ce beneficii mari ar fi avut în exploatarea comercială a invenției, la apariția căreia el avuse un rol de seamă. Ocupația sa de profesor de fizică la Liverpool nu i-a lăsat timp pentru activități comerciale, pe când ,,străinul parvenit”, cum îl numea pe Marconi, a acaparat toată publicitatea. În anul 1895 E. Rutherford a descoperit o metodă magnetică de detectare a undelor electromagnetice, utilizată mai târziu de Marconi, iar Lodge și Muirhead, asociatul său, au experimentat în anul 1987 acordul rezonat, adică potrivirea frecvenței de rezonanță. În acest timp Marconi lucra mereu. El și-a stabilit o stație permanentă pe coasta de sud a Angliei, la Isle of Wight, transmițând la Bournemouth. S-au făcut numeroase legături radio. În timpul manevrelor navale au apărut alte dificultăți la transmisiile la 135 km. Fiind mai multe instalații, din cauza interferenței transmisia era neinteligibilă. Soluția exista deja și consta în acordul rezonat al lui Rutherford. Însă, patentul aparținea lui Lodge și Muirhead. Guvernul britanic ținea cu Marconi, în orice caz el se temea că patentul original al lui Marconi nu ar putea fi folosit fără rezonator. Marconi a căutat să depășească dificultatea și în faimosul său patent cu patru de 7, numărul 7777, din 1900, a descris o metodă de rezonanță suficient de diferită de a lui Lodge, pentru a putea fi garantată noutatea invenției. Lodge s-a declarat în litigiu cu Marconi. Marconi nu s-a lăsat însă și în anul 1911, Marconi Company a dobândit patentele Lodge-Muirhead. În toată această perioadă, Marconi își îndrepta atenția spre cea mai mare realizare pe care și-o propunea – o punte radio peste atlantic. La data de 12 decembrie 1901 au fost detectate semnale slabe pentru prima oară. Atunci Marconi a devenit celebru. În anul 1909, acesta a luat premiul Nobel pentru fizică,împreună cu Ferdinand Braun (1850-1918). Echipamentul lui Marconi a servit la operațiile de salvare a naufragiaților de pe Titanic (1912). Campion al undelor scurte, Marconi a demonstrate valoarea terapeutică a acestora. A prezis posibilitatea de a localiza nave, încă din anul 1922. În anul 1935 lucra la detectarea mișcărilor de trupe prin interferența produsă de corpurile ce se mișcă între receptor și emițător”²¹.

În pofida celor relatate mai sus, în URSS a continuat campania de discreditare a lui Marconi. Astfel, „Se întreprind tentative de a declara că nu lui Popov și nu Rusiei îi aparține prima poziție cu privire la invenția radiotelegrafiei. Nu demult, în octombrie 1947, la un congres științific desfășurat în Italia, ministrul poștei și telegrafului din nou a vorbit despre meritul lui Marconi, și, fără a roși a afirmat următoarele: „Onoarea de a descoperi radiotelegrafia prin transmiterea semnalelor și a cuvintelor îi aparține genialului Marconi”. Această declarație a provocat revoltă în rândurile savanților sovietici în frunte cu regretatul președinte al Academiei de științe a URSS, S.I. Vavilov, care au publicat o notă de protest condamnând tentativele comerciantului italian de a-și asuma meritele lui Popov”²². Amintim că S.I. Vavilov a fost Președinte al Academiei de Științe a URSS decorat cu ,,Premiul Stalin în anii 1943, 1946, 1951 și 1952”²³.

S.I. Vavilov era fratele lui Nicolai Ivanovici Vavilov, despre care se menționa următoarele: ,,Renumit savant sovietic, genetician, biolog, geograf, membru al Academiei de științe din URSS. Un exemplu concret al reprimării cercetării științifice în Uniunea Sovietică. În anul 1940, Vavilov a fost arestat cu acuzația de a fi ostil teoriei lui Trofim Lîsenko și Miciurin. Ancheta a durat 11 luni, Vavilov fiind torturat și interogat de circa 400 de ori. Pe baza unor documente fabricate, Vavilov a fost, de asemenea, acuzat că ar fi fost unul din liderii Partidului Țărănesc al Muncii, partid a cărui existență este respinsă de istoricii moderni. La data de 9 iunie 1941 un Tribunal Militar l-a condamnat la moarte pe Vavilov sub acuzația de participare la activitatea Partidului Țărănesc al Muncii și pentru activitate anti-sovietică. Acest proces, la care au participat trei judecători militari, apărarea fiind absentă, ar fi durat doar câteva minute. În iunie 1942 Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a comutat pedeapsa cu moartea la 20 de ani de închisoare în lagăre de muncă forțată. Starea sa de sănătate a continuat să se înrăutățească în timpul detenției, Vavilov îmbolnăvindu-se de pneumonie și dizenterie. În ultimul an al vieții el a suferit de cașexie (stare de slăbiciune profundă a organismului), aceasta fiind responsabilă de declinul funcției cardiace și indirect fiind cauza decesului. Vavilov fost înmormântat într-o groapă comună. Pe data de 20 august 1955, Colegiul Militar al Curții Supreme a URSS a infirmat verdictul din 9 iulie și a pus capăt procedurii întreprinse împotriva lui Vavilov, toate acuzațiile fiind retrase”²⁴.

Însă, în timp ce acest savant era supus represiunilor de către regimul totalitar comunist nici, fratele lui, nici alți savanți nu s-au implicat să-i apere viața și onoarea, așa cum au procedat la comandă politică în cazul lui A.S. Popov. În acest sens, e necesar să amintim că un rol important în domeniul radiotelegrafiei îl au savanții Maxwell și Hertz: ,,Cu toate că nu s-au interesat de transmiterea semnalelor la distanță mare, Maxwell și Hertz pot fi considerați de fapt, incontestabil, cei doi ,,Părinți ai telegrafiei fără fir”. Primul i-a stabilit bazele teoretice, iar celălalt bazele experimentale. Restul nu a constat decât într-o punere la punct tehnică, operație de altfel adesea dificilă”²⁵.

O altă persoană elogiată de propaganda comunistă este chimistul N.D. Zelinschii, despre care autorii sovietici scriau:,,Trebuie să menționăm că în cei mai întunecați ani Nicolai Dmitrievici, fiind profesor titular la universitatea din Moscova, nu se temea să ridice glasul împotriva politicii promovate de către obscurantistul Casso, ministru de Instrucție Publică al țarului. În anul 1911 în semn de protest împotriva presiunilor exercitate de către Casso împotriva studenților, Nicolai Dmitrievici cu un grup de profesori a părăsit universitatea din Moscova, unde optsprezece ani a condus catedra de chimie organică pe care a fondat-o. A plecat în Petersburg, unde a ocupat o funcție modestă de șef al laboratorului de chimie din cadrul ministerului de finanțe. În acest laborator a inventat masca antigaz”²⁶.

Putem pune la îndoială faptul că acesta a fost persecutat de Leon Casso, pentru că a reușit să obțină o funcție în cadrul altui minister unde și-a continuat cercetările științifice. Totuși, amplificarea acestui subiect era în interesul regimului comunist, pentru că Leon Casso cât și Nicolai Zelinschii erau originari din Basarabia, însă aveau păreri diferite asupra trecutului istoric al acestei regiuni. Cert e că N. Zelinschii era docil puterii sovietice și pentru ași consolida pozițiile aducea critici guvernării țariste. O altă opinie, cu privire la personalitatea lui Leon Casso a expus basarabeanul Ioan Pelivan, victimă a represiunilor regimului totalitar comunist. Celebrul jurist și om politic a scris la începutul anilor ’40 ai secolului XX despre doi reprezentanți ai familiei Casso, care în viziunea autorului:,,Merită toată recunoștința noastră a românilor. Primul (în ordine cronologică) reprezentant e Nicolae Ștefan Casso, căruia îi închinăm studiul de față.

Al doilea e nepotul său Leon Aristide Casso,prea cunoscutul savant, fost profesor la Universitățile din Dorpat, Harcov și Moscova și fost ministru de Instrucție Publică al Țarului Nicolae II. Din punct de vedere românesc, Leon A. Casso (1865-1914) merită recunoștința noastră pentru următoarele trei lucrări, extrem de interesante, care privesc Basarabia:

1. Dreptul Bizantin în Basarabia(Moscova,1907).

2. Rusia la Dunăre și organizarea Oblastiei Basarabiei (Moscova, 1913).

3. Petre Manega, uitatul codificator al dreptului basarabean (Petersburg, Revista Ministerului de Instrucție Publică din anul 1914). Pentru istoria Basarabiei, aceste trei lucrări prezintă un mare interes, ce ne descoperă o mulțime de lucruri despre trecutul nostru moldovenesc, despre care înainte nici nu bănuiam. La sfârșitul pre interesantului studiu „Rusia la Dunăre și Organizarea Oblastiei Basarabiei”, L.A. Casso are pagini duioase care, deși scrise sub regimul rusesc și pe timpul când autorul era ministrul Instrucției Publice, îi trădează sentimentele de român”²⁷.

În continuare Ioan Pelivan își îndreaptă atenția spre ceea ce probabil a provocat mare deranj regimului bolșevic constatând că în lucrarea sa L.A. Casso: ,,A avut curajul, printre altele să afirme:

1. Că moldovenii sunt de origine latină, pe când rușii afirmau că ei sunt slavi romanizați;

2.Că Basarabia, fostă provincie a Moldovei, este locuită în majoritatea de moldoveni, pe când statistica oficială rusă din anul 1897 le acorda numai 47,7%;

3.Că funcționarii ruși au falsificat statistica etnografică a Basarabiei;

4.Că limba moldovenească în proporție de 2/3 este latină;

5.Că boierii basarabeni, protejați de Ion A. Capodistria și Alexandru Scarlat Sturza din Petersburg, au luptat cu toată energia pentru păstrarea în Basarabia a limbii moldovenești, precum și a tuturor drepturilor și privilegiilor naționale, hărăzite de țarul Alexandru I în anul 1818;

6. Că administrația rusă în Basarabia a fost extrem de abuzivă, coruptă și venală;

7. Că această provincie, pe timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, a fost jefuită și prădată de generalii ruși.

Leon A. Casso a murit în Decembrie 1914 și a fost înmormântat la moșia sa din Ciutuleștii din județul Soroca, adică acolo unde el adeseori își petrecea vacanța de vară și unde venea în contact cu țăranii moldoveni. Pe placa de marmură pusă pe mormântul său în cimitirul din Ciutulești, se poate citi următoarea inscripție în limba latină: „Leo-Victor-Constantinus Casso, iuris utriusque doctor 1865-1914”. Baronul de Taude, fost Subsecretar de Stat la Departamentul Instrucției Publice, pe când L.A. Casso era ministru, în memoriile sale îi aduce acestuia extrem de frumoase elogii și afirmă că L.A. Casso era român după tată și grec după mamă (Mavro-Biazi)”²⁸.

Este lesne de înțeles de ce autorul sovietic la supus criticii dure pe Leon Casso prezentându-l în imagine negativă în raport cu Nicolai Zelinschii, care a aderat la bolșevici. Evident că în acea perioadă regimul comunist cenzura operele autorilor, care promovau valorile neamului românesc și persecuta basarabenii care nu se deziceau de identitatea lor națională. Revenind la Zelinschii, constatăm, că autorii sovietici au continuat să-l victimizeze identificând și alte probleme cu care s-a confruntat acesta în timpul țarismului. A urmat episodul cu masca antigaz inventată de el, care ar fi fost plagiată de către principele rus Oldenburgskii. După cum menționează A. Pozdnev: ,,Includerea măștii antigaz propusă de Zelinschii în lista mijloacelor de apărare chimică s-a tergiversat nu doar din cauza atitudinii criminale a funcționarilor guvernării țariste față de un profesor căzut în dizgrație, dar și din cauza că masca antigaz propusă de el li s-a părut foarte simplă, punând, astfel, la îndoială calitatea ei. E greu de crezut! Împotriva gazelor otrăvitoare, doar cărbune activat? Și mai mult nimic? Anume așa comentarii au făcut specialiștii englezi cărora comandamentul rus le-a expediat câteva măști antigaz inventate de Zelinschii pentru expertiză. Comandant al direcției militar-sanitare era principele Oldenburgskii, din nefericire pentru armata rusă, el inventase deja un model de mască antigaz. În pofida protestelor chimiștilor, acest șmecher a reușit să respingă modelul măștii antigaz propus de Zelinschii și să obțină o finanțare pentru producerea a trei milioane de măști antigaz de modelul Oldenburgskii, destinate armatei ruse. După un nou atac cu gaze otrăvitoare lansat de nemți, pe câmpul de luptă au rămas sute de soldați ruși decedați. Toți erau echipați cu masca antigaz modelul Oldenburgskii. Nu a fost posibil de tăinuit această tragedie.

În iunie 1916 direcția militar-sanitară a comandat 200 mii de măști antigaz modelul Zelinschii și a însărcinat profesorul să organizeze producerea cărbunelui activat. În același timp principele Oldenburgskii a reușit rapid să modifice construcția măștii antigaz inventate de el,introducând în componența ei, cărbunele activat. Evident că după asemenea schimbări puțin ce a rămas din modelul original al măștii antigaz Oldenburgskii, dar principele a reușit să-și păstreze dreptul de „autor” și să mențină comanda de a livra trei milioane de măști antigaz pentru armata rusă. Concomitent a întreprins și alte acțiuni pentru a bloca activitatea lui Zelinschii urmărind scopul de a elimina din cale, un concurent serios. Realitatea e că Zelinschii a fost invitat în direcția militar-sanitară nu pentru a confecționa măști antigaz, ci pentru a produce cărbune activat. Astfel, comandantul direcției militar-sanitare avea tot dreptul juridic să distribuie acest cărbune cum considera de cuviință, îndreptând tot lotul pentru măștile antigaz de modelul Oldenburskii”²⁹.

Pe parcursul anilor au apărut zeci de lucrări în care era criticat capitalismul și lăudat socialismul, însă, autoritățile sovietice nu au izbutit să obțină progrese în domeniul științei și dezvoltării noilor tehnologii. Adevărul a fost publicat doar în memoriile, care au apărut la începutul mileniului trei în care martorii oculari menționează că pentru a plagia invențiile autorilor străini la Moscova se organizau expoziții internaționale: ,,La care se invitau conducătorii marilor întreprinderi din toate colțurile țării-pentru a se familiariza cu tehnologiile performante folosite peste hotare și de a le implementa la întreprinderile noastre. Un eveniment important pentru care se alocau fabuloase mijloace financiare, însă, rezultatul lăsa de dorit. De ce? De exemplu, vine la Moscova un conducător de întreprindere, însoțit de o femeie frumoasă și șeful secției achiziții. Femeia – clar pentru care misiune, iar șeful de la achiziții – pentru a asigura zilnic mese pompoase. După vizitele expoziției auzeai unul și același mesaj: „Noi nu putem produce marfa care ne este demonstrată aici. Nu avem ață, nu avem pânza necesară, nasturi de metal etc. Au privit în jur, au băut și mâncat și totul a rămas fără schimbări. O altă atitudine față de aceste expoziții aveau reprezentanții economiei tenebre. Ei veneau pe cont propriu. Acești afaceriști analfabeți aduceau cu ei doi trei meșteri-cu mâni de AUR. Ei nu pur și simplu examinau exponatele ci le studiau minuțios, frecventând în acest scop unele săli mai multe zile la rând. Dacă era vorba de utilaj tehnic, ei încercau să identifice piese și mecanisme de la noi din țară în baza cărora puteau crea un asemenea utilaj. Dacă era vorba de materie primă, la fel, analizau ce pânză de la noi s-ar potrivi și unde se poate găsi. Acești oameni după ce vizitau expoziția deschideau propriile lor linii clandestine de producere. Mărfurile confecționate de ei erau la mare căutare”³⁰.

Același autor menționează și următoarele:,,Pentru claritate vă aduc un exemplu pe care mi l-a povestit un bun prieten de al meu. Aflându-se în deplasare de serviciu în Georgia, a ieșit dimineața din hotel și se îndreptă spre locul de serviciu. În drum a fost întâlnit de un georgian cunoscut, care la invitat la dejun, unde la un pahar de vin a fost rugat să-i vândă cămașa pe care o purta oferindu-i în schimb suma de 1500 de ruble. Acea cămașă era produsă în Japonia și cumpărată în or. Vladivostok la prețul de 150 de ruble. Au intrat într-un magazin din apropiere unde prietenul meu și-a cumpărat o nouă cămașă simplă pentru a se schimba, și i-a vândut georgianului cămașa de producere japoneză. Din curiozitate l-a întrebat, cu ce scop a plătit o așa sumă de ruble pentru cămașă? Priviți îi spune georgianul, ce calitate, cum e croită și cum e cusută, ce buzunare, ce nasturi, oare în magazinele noastre e posibil de procurat așa un lucru? Pentru această cămașă eu voi primi 5 mii de ruble de la niște afaceriști, care au un atelier clandestin. La scurt timp ei vor începe să confecționeze asemenea cămăși și vor obține sute de mii de ruble profit. Câte lucruri au adus conducătorii noștri de peste hotare, însă, nu au izbutit să producă asemenea marfă calitativă la noi în țară”³¹.

De remarcat că organele de drept din URSS luptau cu economia tenebră,și mai puțin erau interesate de a proteja drepturile de proprietate intelectuală. Criminologii sovietici declarau că principala cauză: ,,…a creșterii nivelului criminalității în acea perioadă era generată de influența negativă a ideologiei burgheze”³².

Adevărul e că în asemenea activități erau implicați și înalți demnitari din guvernul sovietic. În acest context, un fost conducător din cadrul MAI URSS scrie în memorii: ,,Investigând activitatea Agenției „Рaзнoэкспoрт” a ministerului Comerțului extern al URSS am constatat că aceasta primea cu regularitate din multe țări ale lumii un număr imens de modele de tehnică performantă și alte produse pentru a le prezenta la expoziții în vederea încheierii ulterioare a acordurilor pentru comercializarea lor în URSS. Era un spectru larg de produse: haine, încălțăminte, tehnică audio-video, obiecte de cancelarie, utilaj electronic și alte mărfuri, care nu se găseau pe piața internă. La cârma „Рaзнoэкспoрт” se afla un oarecare Vladimir Suslov, venit din Chișinău, unde a lucrat în calitate de șofer personal al lui L.I. Brejnev, când ultimul era Primul secretar al Partidului Comunist din Moldova. Era un tip analfabet și incompetent în probleme de economie. Locțiitor al ministrului pentru comerțul extern al URSS, ce coordona cu activitatea Agenției „Рaзнoэкспoрт” era fiul lui L.I. Brejnev, Iurii. Într-un cuvânt, această agenție devenise pe parcursul anilor un distribuitor clandestin al mărfurilor de peste hotare, fiind vizitată cu regularitate de către membrii familiilor persoanelor influente din CC PCUS și din guvernul sovietic.

Acolo la un preț simbolic, ei puteau procura loturi mari de mărfuri ,,decontate” sub diferite pretexte. Un asemenea conducător ca V.V. Suslov nici nu ducea evidența acestor mărfuri, de fapt, nimeni nu a solicitat niciodată asemenea informație. În baza unor acte false loturi impunătoare de mărfuri calitative produse în străinătate erau trecute în categoria de rebut și decontate, fiind vândute, ulterior, prin intermediul unor „canale tenebre”. Din cauza abuzurilor și lipsei de control din „Рaзнoэкспoрт” au fost sustrase mărfuri de mare valoare de către angajații direcțiilor logistică din CC PCUS, KGB, MAI și o mulțime de alte organizații ale statului”³³.

În realitate organele de drept din URSS nu purtau negocieri cu specialiștii de peste hotare în vederea combaterii infracționalității în domeniul proprietății intelectuale. Acestea erau orientați să urmărească cetățenii sovietici care dețineau valută străină, comercianții clandestini, turiștii străini, cetățenii sovietici care plecau în excursii peste hotare etc. În interviul oferit unui corespondent pe 29 mai 1989, fostul șef al KGB RSSM general-locotenentul G. Volkov afirma precum că: ,,Pe parcursul ultimilor ani în Moldova au avut loc o mulțime de tentative de a racola locuitorii în scopul obținerii informațiilor secrete de la ei care vizează domeniul politic și economic. În majoritatea cazurilor, străinii speculau pe seama valorilor naționale și criticau puterea sovietică. Grație acțiunilor ferme a ofițerilor KGB au fost prevenite la timp unele persoane despre faptul că în jurul lor „se învârt” oameni din străinătate, care au scopul de a săvârși infracțiuni (în decurs de trei ani au fost documentate peste șase mii de acțiuni provocatoare cu implicarea cetățenilor URSS aflați peste hotare) împotriva securității statului.

În rândul celor monitorizați operativ de KGB și preveniți de a nu comite astfel de crime se numără un ofițer al Armatei Sovietice, care era înrolat într-o unitate militară dislocată în Chișinău,un funcționar de rang înalt din cadrul unui minister, un lucrător din comerț, care vizita deseori Israelul, un inginer de la o întreprindere cu regim special din Chișinău și alții. Totodată, în fiecare an KGB RSSM deconspira zeci de agenți străini din rândul turiștilor, specialiștilor, jurnaliștilor, oamenilor de afaceri care vizitau republica. Au fost deconspirate tentative de a săvârși infracțiuni din partea reprezentanților serviciilor secrete străine și a diplomaților din țările NATO etc.”³⁴.

Cunoscând specificul activității KGB-ului sovietic putem pune la îndoială veridicitatea acestor declarații. În memorii același general declară că serviciile secrete sovietice întreprindeau măsuri pentru a nu permite savanților să părăsească URSS: ,,A fost obținută informație cu privire la intențiile Israelului de a ademeni din Moldova pe unii savanți care ar putea oferi informații cu privire la proiectele de cercetare științifică din URSS ce prezentau interes pentru specialiștii de peste hotare”³⁵.

Fostul șef al KGB RSSM, nu scrie despre faptul că serviciile secrete sovietice aveau sarcini de la conducerea țării să obțină de peste hotare cu orice preț, informații secrete despre noile realizări în industrie, tehnologii informaționale, armament etc. Unii agenți infiltrați au fost deconspirați foarte târziu, deja după căderea URSS, când reușise să aducă prejudicii esențiale economiei și securității unor state. Astfel: ,,În ziua de 15 ianuarie 2013, La Tribunalul Regional din Stuttgart, a început procesul a doi soți acuzați de spionaj în favoarea Federației Ruse. De peste două decenii Andreas Anschlag (53 ani)și soția sa Heidrun (48 ani ) făceau spionaj pentru KGB-ul sovietic și apoi pentru Serviciul de Informații Externe al Rusiei (S.V.R.). Deconspirarea celor doi s-a făcut de colonelul Alexander Poteov, cadru S.V.R., recrutat de C.I.A. din anul 1999. Acest trădător pentru ruși și erou pentru americani a facilitat, în anul 2010, arestarea de către F.B.I. a unei rețele formate din 10 spioni ,,fantomă” ruși, printre care și mult mediatizata Anna Chapman. Aceasta, după întoarcerea în Rusia,în urma unui schimb de spioni a devenit top-model internațional și o celebritate TV”³⁶.

După cum menționează autorul român A.I. Barbu: ,,În măsura în care marile puteri vor urmări, pe diferite căi, să destabilizeze situația politică, economică, socială din diferite zone ale lumii, să intervină brutal în treburile interne ale unor țări, să afecteze atributele fundamentale ale statelor din zona lor de influență, această situație va afecta siguranța țărilor respective dar și securitatea internațională la nivel global”³⁷.

Despre prejudiciul adus de unii agenți ai KGB-ului sovietic, care ulterior, și-au continuat activitatea sub controlul serviciile secrete ale Federației Ruse aflăm din următoarea informație. În septembrie 2012: ,,Procurorul Germaniei a făcut o declarație în legătură cu acuzarea cuplului de spioni Andreas și Heidrun Anschlag, arestat în octombrie 2011, de strângerea și trimiterea de către S.V.R. a mii de informații secrete despre strategia politică și militară a Uniunii Europene și NATO.

Totodată, au fost învinuiți pentru că au recrutat și coordonat un număr mare de informatori care le-au furnizat documente confidențiale. Pentru activitatea desfășurată, cei doi soți Anschlag au primit din partea Serviciului de Informații al Rusiei o remunerație de peste 100.000 de euro în fiecare an. Cei doi soți au folosit documente contrafăcute, pretinzând că sunt descendenți ai unor austrieci stabiliți în America de Sud. Utilizând pașapoarte austriece false, au intrat în Germania Federală din Mexic în anul 1988. De menționat că nici până în prezent adevărata identitate a celor doi nu se cunoaște. După ce au intrat în Germania, soții Anschlag s-au stabilit inițial la Aachen, la granița cu Belgia, ulterior, mutându-se la Meckenheim lângă Berlin. Andreas a lucrat la mai multe companii din industria automobilului ca inginer. Ce-a mai importantă sursă de informații a celor doi soți a fost diplomatul olandez Razmond Poeteray. Pe timpul anchetei, acesta din urmă a declarat că le-ar fi predat soților Anschlag peste 500 de informații clasificate referitoare la armata germană, NATO și Uniunea Europeană. Documentele erau folosite o dată pe lună în CIP-uri situate în localități din Belgia. Pentru activitatea sa în favoarea S.V.R., diplomatul olandez a primit 72.200 de euro. În rechizitoriul Procuraturii germane este prezentat și modul de comunicare al cuplului de spioni cu agenți de legătură, precum și cu centrala serviciului de informații rus. Ei foloseau, în principal, tradiționalele căsuțe poștale (C.P.I.) pentru a preda și prelua informații de la informatorii lor cu care mențineau și contacte personale”³⁸.

Este clar că majoritatea agenților secreți au fost racolați de serviciile secrete sovietice și ulterior patronați de cele ale Federației Ruse,nu în baza convingerilor ideologice, ci pentru o recompensă materială generoasă. Informația obținută pe asemenea cale a fost folosită de regulă cu rea intenție. Este cunoscut faptul că unele întreprinderi sovietice care au trecut ulterior sub jurisdicția Federației Ruse își permit să copie opere protejate fără a avea acceptul autorilor, produc și comercializează produse audio/video și programe pentru calculator piratate etc. Totodată, specialiștii preocupați de documentarea cazurilor de vânzare și folosire a calculatoarelor ce conțin programe fără licență vin cu următoarele recomandări reprezentanților organelor de drept din Federația Rusă atenționându-i despre faptul că: ,,Este necesar ca specialistul ce va efectua cercetarea la fața locului în cazurile de instalare frauduloasă a programelor-pirat la calculatoare să întreprindă măsuri pentru a nu admite ca informația din calculator să fie „ștearsă” cu ajutorul altor programe sau calculatorul să fie scos din funcțiune”³⁹.

Alți specialiști din Rusia, care investighează formele de combatere a criminalității în mileniul III au constatat precum că: ,,Experiența mondială în domeniul asigurării securității informației ne-a demonstrat că, succesul unei afaceri depinde de gradul de securizare a informației cu privire la tehnologiile inovative. Acest lucru este necesar pentru a obține performanțe în condițiile concurenței existente pe piață”⁴⁰.

În opinia cercetătorilor români: ,,Drepturile de autor ale unui titular sunt încălcate atunci când unul din actele care necesită autorizarea titularului drepturilor este executat de altcineva, fără a avea consimțământul titularului. Copiile contrafăcute, așa cum implică denumirea, sunt acelea care sunt fabricate, astfel, încât, să fie asemănătoare cu produsul original,prin copierea mărcii înregistrate, a etichetei și printr-un ambalaj identic, adesea cu intenția de a induce consumatorul să creadă că achiziționează un articol original. Crearea unei economii ,,negre” duce adesea la alte infracțiuni, cel mai adesea la corupție și la mituirea funcționarilor publici”⁴¹.

La fel, este de menționat precum că organele de drept din Federația Rusă declară că întreprind măsuri privind combaterea infracționalității în domeniul proprietății intelectuale, însă, rezultatele lasă de dorit. Acest lucru îl confirmă și alți autori ruși care au constatat precum că în Federația Rusă: ,,Societatea nu simte sprijinul autorităților statului și din această cauză nu au încredere că drepturile lor sunt protejate. Acest lucru ne dovedește că normele de drept pentru o mare parte din populație nu au nici o valoare. Populația încearcă să-și facă dreptate ocolind legea”⁴².

De altfel:,,În anul 1999, Uniunea Europeană a elaborat o Strategie Comună față de Rusia, semnată în același an, care prevedea colaborarea în domeniul comerțului, armonizarea legislației Rusiei cu cea a Uniunii Europene, dezvoltarea dialogului și parteneriatului în domeniul energiei și exploatarea posibilităților de cooperare în domeniul securității și politicii apărării”⁴³.

Realitatea este că multe țări ale lumii s-au convins pe parcursul timpului de faptul că actuala conducere a Federației Ruse nu respectă normele de drept internațional. Dovadă sunt multiplele acte normative controversate adoptate pe parcursul ultimilor două decenii în Rusia. În vara anului 2021, jurnalista Irina Breilean scria: ,,Președintele Rusiei,Vladimir Putin, a semnat vineri o lege care obligă produsele din afara țării să folosească pe piața din Rusia denumirea de ,,vin spumant”. Legea se aplică inclusiv șampaniei care provine din Franța. Șampania este un nume protejat prin sistemul indicațiilor geografice al Uniunii Europene și poate fi folosit doar pentru produsele care provin din regiunea Champagne din nord-estul Franței. Producătorii francezi au reacționat rapid iar exporturile către Rusia au fost blocate temporar. Legea adoptată în Rusia este văzută drept jignitoare pentru Franța. Șampanie sau Șampanskoye? Cum a devenit popular produsul rusesc. Șampania are o istorie bogată în Franța, de unde și protecționismul față de nume. Există instituții speciale care protejează marca șampaniei iar regulile legate de fabricarea acesteia sunt foarte stricte până și pentru majoritatea regiunilor din Franța. La nivel internațional există un anumit consens în ceea ce privește vinul spumant. Spania are Cava, Italia folosește denumirea de spumante, Germania produce un vin spumant Sekt. Rusia pe de altă parte are shampanskoye, denumire introdusă în perioada Uniunii Sovietice și folosită până astăzi”⁴⁴.

Deci, vedem că elita politică din Federația Rusă a preluat politica promovată pe timpuri de regimul totalitar sovietic și declară deschis că dorește reconstituirea URSS, trecând treptat de la propagandă, la războaie de agresiune împotriva unor state suverane. Este extrem de necesar să menționăm că intenția în sine de a reconstitui imperiul sovietic este o crimă atât împotriva popoarelor ce s-au eliberat de sub jugul sovietic, cât și împotriva umanității. De remarcat că toate declarațiile propagandiștilor și nostalgicilor precum că în timpul Uniunii Sovietice oamenii trăiau mai bine și le erau asigurate drepturile nu corespund adevărului, despre asta vorbesc milioanele de victime a represiunilor politice. Exagerate au fost și datele statistice cu privire la realizările progresului științific sovietic, pentru că multe tehnologii au fost obținute prin fraudă de peste hotare, fapt care dovedește că nu se respectau drepturile de proprietate intelectuală. Regretabil constituie faptul că aceste tehnologii Federația Rusă le folosește la etapa actuală în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Concluzie

În acest context, am considerat necesar să revenim la problema încălcării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile sovietice și să menționăm că criminalitatea în acest domeniu la etapa actuală afectează viața socială și siguranța cetățenilor din toate țările lumii. Astfel, fostele republici ex-sovietice trebuie să analizeze toate fenomenele purtătoare de risc care își au originea din URSS și să întreprindă măsuri reale de prevenire. Gestionarea acestor riscuri va permite statelor ce aspiră la valorile europene să edifice o societate democratică și să adere în viitorul apropiat la UE. În acest sen, este necesar să fie realizate acțiuni de sensibilizare a publicului cu privire la comerțul cu mărfuri contrafăcute, falsuri și imitații cu privire la drepturile de proprietate intelectuală a dreptului de autor și a drepturilor conexe în baza exemplelor statelor ce au obținut rezultate palpabile în acest domeniu.

De remarcat că Republica Moldova depune efort pentru a dobândi statutul de membru al UE, contribuind la armonizarea legislației pentru a se integra în piața internă a UE. În acest context, menționăm că, în Codul penal al Republicii Moldova sunt prevăzute pedepse pentru încălcarea prevederilor legislației în vigoare, precum: ,,Art. 185¹ „Încălcarea dreptului de autor și a drepturilor conexe”; Art.185² „Încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială”; Art.185³ „Declarațiile intenționat false în documente le de înregistrare ce țin de proprietatea intelectuală”⁴⁵.

Însă, este necesar de eficientizat strategiile de combatere a acestui gen de criminalitate pentru sprijinirea procesului de democratizare și susținerea economiei de piață. Trebuie de studiat minuțios experiența altor state în sfera infracțiunilor de proprietate intelectuală pentru a obține competență profesională necesară pentru a combate criminalitatea. Doar astfel va fi posibil de identificat metode, instrumente și strategii noi pentru a face față noilor provocări și riscuri cu care se confruntă societatea la etapa actuală.

Referințe bibliografice

1. Ardashev R.G. Irracional’nost’ obshhestvennogo soznanija rossijan. Moskva, 2021. ctr. 170-171.

2. Arhiva MAI a Republicii Moldova. Fond 103, Opis 6, Ex.70. Dosarul Nr. 1. Vol. I. pag. 232.

3. Barbu Andrei Ionuț. Unele considerații juridice privind infracțiunile contra siguranței statului. În: Revista de investigare a criminalității. Volumul V, Nr.1 / ianuarie –iunie 2012. București: Editura Universul juridic,2012. pag. 189.

4. Breilean Irina. Șampania, ,,leac rusesc”. De ce vrea Vladimir Putin patentul Francez. Romania. Europa liberă org. publicat pe 06 iulie 2021 (accesat pe 09.05.2024).

5. Bushin Vladimir. My ne raby, Raby ne my. V: Voenno-istoricheskij zhurnal № 12, Moskva, 1989. ctr. 28.

6. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 128-129/1012 din 13.09.2002.

7. Czika Arpad. Recunoașterea condiționată a noilor state din Europa de Est și din fosta U.R.S.S. se înscrie în tendința de extindere a UE și de a constitui un spațiu european de libertate,securitate și justiție? În: Sesiunea științifică în participare internațională ,,Uniunea Europeană spațiu de libertate,securitate și justiție”, Volumul 1. Craiova: Editura „SITECH”, 2011. pp. 121-122.

8. Dănăilă Alina-Elena, Dănăilă Andrei. Contravenții, sancțiuni și infracțiuni privind regimul contabil al drepturilor de proprietate intelectuală. În: Sesiunea științifică în participare internațională ,,Uniunea Europeană spațiu de libertate, securitate și justiție. Volumul I. Craiova: Editura SITECHÎ, 2011. pag. 394.

9. Frolov V.N. Vsja zhizn’ v bor’be // M.A. Brezhnev, I.V. Aljoshin, I.S. Osipov i dr. Reforma i reformatory MVD SSSR. Chast’ 4, Moskva, 2018. str. 44-45.

10. Georgescu Ionel, Georgescu Dalia Ștefania. Unele aspecte privind combaterea criminalității în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe. În: Revista de investigare a criminalității. Anul II, Nr. 3/2009. București, 2009. pag. 85-86.

11. Lăpăduşi Vasile. Bobin Florin. Comentarii în legătură cu unele evenimente deosebite. În: Revista Română de Criminalistică Nr. 3 (87), iulie 2013, Vol. XIV. pag. 1290.

12. Mindagulov A.H., Rjabykin F.K., Cerdjuk L.V. Prichiny prestupnosti. Habarovsk, 1988. ctr. 24.

13. Opriș Petre. Armată, spionaj și economie în România (1945-1991). București: Editura Trei, 2021. pag. 234.

14. Parinov A.V., Parinova L.V. Problematika obespechenija informacionnoj bezopasnosti inovacionnyh proektov:ocenki i rekomendacii. V: Obshhestvennaja bezopasnost’,zakonnost’ i pravoporjadok v III tysjacheletii. Mezhdunarodnaja nauchno-prakticheskaja konferencija. Voronezh, 2013. ctr. 85.

15. Pelivan Ioan, Casso Nicolae Ștefan. Alcătuire de M. Adauge. Chișinău: Editura „Universitas”, 1992. pag. 254.

16. Perevoznik P.F. Teneviki. Po materialam knigi „O proshlom dlja budushhego”. M. 2007 // M.A. Brezhnev, I.V. Aljoshin, I.S. Osipov i dr. Reforma i reformatory MVD SSSR. Chast’ 4, Moskva, 2018. str. 29.

17. Popescu Mihai, Spulber Virgil. Descoperiri științifice,legendă și adevăr. Chișinău: Editura ,,Știința”, 1992, Publicație după ediția Editurii Albatros, București, 1988. pag. 248.

18. Pozdnev A. Tvorcy otechestvennogo oruzhija.Voennoe izdatel’stvo Ministerstva oborony Sojuza SSR. Moskva, 1955. ctp. 179-180-181.

19. Rațiu Ion. Moscova sfidează lumea. Timișoara: Editura „SigNata”, 1990. pag. 27.

20. Sanatina Ju.V. Problemy rassledovanija prestuplenij,svjazannyh s narusheniem avtorskih i smezhnyh prav v otnoshenii programnyh produktov. V: Prestupnost’ v SNG: problemy preduprezhdenija i raskrytija prestuplenij. Mezhdunarodnaja nauchno-prakticheskaja konferencija. Voronezh, 2012. ctr. 255.

21. Stuart Eugene, Fano Edoardo, Scales Linda ș.a. Legislația și politicile în domeniul proprietății intelectuale. Traducere: Inesa Coman, Sanda Iarincovschi, Andriana Chironda-Lone. Chișinău, 2010. pag. 23.

22. Vavilov Nicolai Ivanovici. ro.m.wikipedia.org (accesat pe 09.05.2024).

23. Volkov G.M. Ocherki general-lejtenanta KGB o lichnoj zhizni i chekistskih operacijah v Rossii, Zapadnoj Ukraine, Kazahstane i Moldavii. Kishinev: Sluzhba informacii i bezopasnosti Respubliki Moldova, 2004. str. 194-195.

24. Zîgar Mihail. Imperiul trebuie să moară. Istoria revoluțiilor ruse prin personalități. Anii 1900-1917. Traducere, note și indice de nume de Antoaneta Olteanu. Chișinău: Cartier, 2020. pag. 645.

About the Author

Carp Simion, PhD, university professor,

Interests: criminal enforcement law, criminal law, history

E-mail: [email protected]

Pilat Sofia, PhD, associate professor,

Interests: criminal procedural law, criminal law

E-mail: [email protected]

Zusammenfassung. Dieser wissenschaftliche Artikel ist der Untersuchung der Entwicklung der Institution der geistigen Eigentumsrechte und der Verletzung dieser Rechte durch die sowjetischen Behörden gewidmet. Mehr als drei Jahrzehnte sind seit dem Zusammenbruch der UdSSR vergangen, ein Ereignis, das vielen Völkern die Möglichkeit gab, ihre Unabhängigkeit zu erlangen und den Prozess der Einführung demokratischer Normen und Werte zu beginnen.

Für die ehemaligen Unionsrepubliken, die zu souveränen Staaten wurden, erwies sich diese Übergangszeit als wesentlich schwieriger. Die Vertreter des totalitären kommunistischen Regimes unternahmen viele zerstörerische Aktionen, um den demokratischen Kurs dieser Staaten zu blockieren, mit dem Ziel, das zusammengebrochene Sowjetimperium wiederherzustellen. Das Zentrum der Koordinierung aller subversiven Aktionen befand sich stets in der Russischen Föderation.

Резюме. Данная научная статья посвящена исследованию эволюции института прав интеллектуальной собственности и нарушению этих прав советскими властями. Прошло более трех десятилетий с момента распада СССР – события, которое дало возможность многим народам обрести независимость и начать процесс внедрения демократических норм и ценностей.

Этот переходный период оказался гораздо сложнее для бывших союзных республик, ставших суверенными государствами. Провозвестники тоталитарного коммунистического режима предприняли множество деструктивных действий, направленных на блокирование демократического курса этих государств с целью воссоздания распавшейся советской империи. Центр координации всех подрывных действий всегда находился в Российской Федерации.