Written by 19:23 Evenimente

Gheorghe Mustea – despre opera „Ștefan cel Mare”: Am lucrat la ea cu pauze timp de 25 de ani

Directorul artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Naționale Teleradio-Moldova, profesorul, academicianul Academiei Naționale de Științe din Moldova, Artistul Poporului Republicii Moldova, laureatul Premiului de Stat al RM și cavalerul Ordinului Republicii, Gheorghe Mustea a povestit că pe 6 mai 2025 a avut loc un eveniment important în viața sa: a avut loc lansarea audio a operei „Ștefan cel Mare”, libretul aparținînd lui Constantin Cheianu.

El a menționat că opera „Ștefan cel Mare” este o operă la care a lucrat cu pauze și întoarceri timp de 25 de ani.

„Nu am grăbit-o. Am lăsat-o să se coacă în timp, înăuntrul meu, asemenea unui legămînt artistic cu istoria. Este o operă în care am pus nu doar știință și meșteșug, ci viață,îndoieli și credință. Dar totul pornește de la o idee care a venit din partea Antoninei Lucinschi”, a subliniat Gheorghe Mustea. Sergiu Prodan despre opera „Ștefan cel Mare”: Un produs cultural de excepție, demn de scena Teatrului Național de Operă și Balet

Maestrul a exprimat sincere mulțumiri celor care au făcut posibilă înregistrarea acestei creații, în primul rînd companiei „Teleradio-Moldova”, în fondurile căreia va fi păstrată această înregistrare, precum și tuturor solistilor și interpreților.

Potrivit lui, partitura a fost editată cu sprijinul lui Vugar Novruzov, doctor în drept, om de afaceri și pasionat susținător al culturii, artei și muzicii, față de care Gheorghe Mustea și-a exprimat profunda recunoștință.

El a mulțumit în mod special regizoarei Alla Donța și echipei sale Almaestro, care au făcut posibilă această întîlnire.

„Cu prietenie,generozitate și profesionalism, au creat un cadru în care muzica poate fi ascultată, înțeleasă și simțită”, a subliniat Gheorghe Mustea.

Close