Written by 13:52 Evenimente

Expoziție ,,Războiul de la Nistru din anul 1992 în documente”

La data de 12 decembrie 2025, în cadrul Academiei ,,Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a fost desfășurată o expoziție de documente de arhivă cu referire la Războiul de la Nistru din anul 1992. Evenimentul a fost consacrat primilor martiri din cadrul MAI, care au căzut cu moarte de Erou la 13 decembrie 1991, înscriind cu propriul sânge prima filă neagră din istoria acțiunilor de luptă pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova. La solemnitate au fost prezenți veteranii de război: ex-deputatul Parlamentului Republicii Moldova Alexandru Cimbriciuc, cavalerii ordinului ,,Ștefan cel Mare” Ghenadie Cosovan și Anatol Caraman, veteranii de război din rândul cadrelor didactice ale instituției: Simion Carp, Gheorghe Gladchi și Simion Roșca. Întrunirea a purtat un caracter de masă rotundă, astfel încât studenții prezenți au avut oportunitatea de a cunoaște, din prima sursă, cronologia evenimentelor premergătoare fazei de conflict, mersul acțiunilor de luptă, etapa postbelică și consecințele acestui război. Totodată, studenții au făcut cunoștință cu probele timpului expuse – documente de arhivă ce relatează cronica acelei perioade, printre care: Acordul de încetare a focului din 21 iulie 1992, obiecțiile înaintate de conducerea Republicii Moldova de atunci, privitor la încălcarea acordului semnat dintre Federația Rusă și reprezentanții autoproclamatei RMN în anii 1993,1994. Un grup de studenți a familiarizat publicul cu biografiile eroilor căzuți pe 13 decembrie 1991, printre care se numără și studentul, pe atunci, al anului II de studii de la Secția frecvență redusă – Gheorghe Cașu. În memoria Eroilor a fost țintuit un minut de reculegere. Veteranii prezenți la eveniment au intervenit cu unele comentarii pe marginea acelei perioade dramatice din istoria Republici Moldova, specificând că au fost atacați mișelește de forțele anticonstituționale, făcând tangență cu agresiunea din țara vecină. Combatanții au condamnat războiul, pledând pentru respectarea normelor de drept internațional și menționând că viitorul sigur al Ucrainei și al Republicii Moldova este doar un cadrul UE. Din partea veteranilor prezenți la reuniune, fiecare student a primit câte o carte intitulată „Tradiția militară în edificarea normelor de drept și în formarea conștiinței naționale” (autor S.Carp). Evenimentul face parte din șirul de acțiuni planificate pe segmentul interferenței tinerei generații cu veteranii instituției, în contextul aniversării a XXXV-a de la constituirea Academiei „Ștefan cel Mare”.
Close