Written by 13:29 Evenimente

Academia „Ștefan cel Mare” marchează Săptămâna comemorării victimelor foametei organizate în 1946–1947

În perioada 29 aprilie – 6 mai 2025, se desfășoară  Săptămâna dedicată comemorării victimelor foametei organizate în anii 1946-1947 – unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria contemporană a regiunii.

În acest context, la data de 2 mai 2025, reprezentanți ai Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI au participat la seminarul științifico-practic „Sovietizarea prin teroare și foamete în RASSM. Istorie și memorie colectivă”, organizat de Universitatea de Stat din Comrat. Seminarul a avut ca obiectiv principal evidențierea crimelor regimului sovietic, care a utilizat teroarea politică și foametea ca instrumente de control social și de transformare forțată a societății în perioada stalinistă.

Academia a fost reprezentată de cadre didactice remarcabile, care contribuie activ la cercetarea istorică: Simion Carp, profesor universitar, dr. în drept, Valeriu Harabara, dr. în istorie și Simion Roșca, conferențiar universitar, dr. în filosofie.

Cu această ocazie, a fost prezentată și o expoziție de documente de arhivă din patrimoniul muzeului Academiei „Ștefan cel Mare”, ilustrând particularitățile represiunii comuniste și consecințele foametei organizate asupra populației basarabene.

La data de 5 mai 2025, Catedra management și comunicare profesională a organizat o lecție publică cu studenții anului I ai Facultății drept, administrație, ordine și securitate publică, având ca temă: „Instaurarea regimului totalitar – factor al declanșării foametei din anii 1946-1947 în RSSM”.

Scopul activității a fost promovarea unei înțelegeri profunde și critice a contextului istoric, precum și consolidarea memoriei colective prin cercetare și educație. Studenții au analizat cercetări recente și documente inedite din arhiva Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova, cu focus pe regiunea Hâncești, ilustrând dimensiunea reală a foametei și suferințele îndurate de populație.

Discuțiile au subliniat importanța educației istorice în cultivarea unei memorii corecte și echilibrate, în spiritul adevărului și al respectului față de victimele regimurilor totalitare.

Academia „Ștefan cel Mare” își reafirmă angajamentul în păstrarea vie a memoriei istorice, susținând cercetarea științifică, educația civică și responsabilitatea morală în raport cu trecutul.

Close