“O carte extraordinară care vine de la un gînditor
remarcabil este o corabie a gîndirii,
pînă la refuz, dar cu adevăr şi frumuseţe…”
Aceasta ne-o demonstrează şi publicaţiile ştiinţifice ale Dlui dr. conferenţiar universitar Semion CARP, care a venit cu o donaţie impunătoare acordată Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. Printre cărţile oferite regăsim elaborări ştiinţifice pe domeniul dreptului, istoriei militare medievale, moderne şi contemporane, cum ar fi: volumul Tradiţia militară în edificarea normelor de de drept şi în formarea conştiinţei naţionale, Chişinău 2018”, Tradiţii militare (prezent, trecut şi viitor), Chişinău: 2000 ş.a.
Cărţile menţionate oferă informaţii ample despre evoluţia şi rolul tradiţiei militare în edificarea normelor de drept şi în formarea conştiinţei naţionale. Caracterul complex şi multiaspectual al acestora deschide noi orizonturi celor preocupaţi de domeniul istoric, militar, juridic, educaţional, cultural, oferindu-le dovezi pertinente privitoare la faptul că tocmai tradiţia şi arta militară au avut un rol covârşitor în consolidarea identităţii noastre naţionale.
Rectorul (comandant) al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, colonelul Gheorghe ŢURCANU, a mulţumit cercetătorului ştiinţific pentru contribuţia esenţială acordată în lotul de carte, care va fi destinată necesităţilor instruirii calitative a generaţiilor de ofiţeri ai instituţiei.
Academia Militară a Forţelor Armate, prin intermediul subdiviziunilor de cercetare ştiinţifică, dispune de o îndelungată şi remarcabilă cooperare academică cu autorii şi coautorii volumelor prezentate.
Articole recente
- Urmărirea informativă a etnicilor polonezi de către organele represive sovietice pe teritoriul RSSM
- Ion Coropcean – Felicitări Academiei Militare și recunoștință dlui doctor Semion Carp! Știință ne face mai puternici!
- Acțiune comemorativă
- „O dramă a oamenilor care mai așteaptă”. Istoriile tragice ale soldaților din războiul de pe Nistru, care sunt dați dispăruți fără veste până astăzi
- Un grup de basarabeni a pornit spre Iaşi pentru a-i omagia pe eroii români căzuţi pe câmpul de luptă