Written by 10:00 Evenimente

6 iulie – Ziua comemorării victimelor stalinismului

La data de 6 iulie anul curent s-au împlinit 69 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor. În anul 1949 au avut loc evenimente tragice din istoria Republicii Moldova, şi anume, represiunile politice. An de an se aduc omagii celor care au supravieţuit vremurilor groaznice, dar şi celor care au trecut prin calvarul acestor deportări.

Ziua respectivă a fost declarată zi de doliu naţional. Conform Dispoziţiei MAI nr. 44/10-372 din 29.06.2018, la blocurile Academiei “Ştefan cel Mare” a MAI, drapelele de stat au fost coborâte în vernă, iar la ora 10.00 a fost ţinut un minut de reculegere.
În aceeaşi zi prorectorul pentru studii şi management al calităţii al Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI, comisarul principal Valentin Chiriţa, precum şi alţi membrii ai colectivului instituţiei au participat în cadrul unei acţiuni de comemorare organizate în incinta Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul căreia a fost prezentat filmul documentar “Mărturiile victimelor represiunilor politice”. Filmul respectiv a fost realizat de Academia “Ştefan cel Mare” şi face referinţă la cele trei valuri de deportări în masă (în iunie 1941, iulie 1949 cel de-al doilea şi cel mai mare val de deportări şi aprilie 1951), incluzînd materiale din arhiva naţională şi istorii povestite de victimele deportărilor staliniste.
La eveniment a fost prezent Secretarul general de stat, Simion Carp, care a menţionat în mesajul său despre faptul că deportările au fost adevărate crime, iar în prezent tot ce este în afara legii trebuie condamnat.
Ulterior spectatorii, constituiţi din reprzentanţii majorităţii subdiviziunilor ministerului, au fost invitaţi în Muzeul de istorie al MAI, unde angajaţii Academiei “Ştefan cel Mare” au organizat o expoziţie tematică.
Close